Tinctura de nuc vă ajută să stopați căderea părului – Remediu împotriva căderii părului

Stresul, deficitul de vitamine, mătreața, seboreea, vopsirile repetate sau spălatul frecvent cu șampoane alcaline sunt doar câteva dintre cauzele căderii părului. Afecțiuni mult mai grave, precum diabetul, cancerul, hipertiroidismul, pot, de asemenea, determina căderea părului, o afecțiune inestetică și problematică.

Unul dintre cele mai eficiente remedii naturiste împotriva căderii părului este tinctura de nuc, un leac testat, care ajută la regenerarea firelor de păr.

Se prepară din frunze de nuc, care pot fi recoltate din luna mai până în luna august, perioadă în care acestea se bucură de cel mai ridicat conținut în substanțe active. Responsabile de proprietățile remarcabile ale frunzelor sunt taninurile, flavonele, acidul cumarinic, acidul elagic, acidul clorogenic și juglonă, un derivat naftochinonic.

De aceleași proprietăți valoroase beneficiază și coaja verde a nucilor (pericarpul). Se obține în lunile august-septembrie, imediat după recoltarea nucilor, atunci când învelișul este încă verde-brun; cel înnegrit se va ocoli.

Tinctură de nuc împotriva căderii părului – Rețetă

Ingrediente

2 linguri frunze sau coji verzi uscate și mărunțite groșcior
150 ml. alcool de 90 de grade
100 ml. apă de izvor sau apă minerală plată

Mod de preparare

Frunzele de nuc (sau cojile verzi uscate) foarte bine uscate se freacă între palmele curate, pentru a fi fărâmițate. Se introduce într-o sticlă sau într-un borcan cu gura mai largă, după care se adaugă alcoolul alimentar și apa.

Se lasă la macerat, într-un loc întunecos și răcoros, pe o perioadă de 2 săptămâni, timp în care conținutul va fi agitat de 3 ori, zilnic.

Odată trecută această perioadă, amestecul se va filtra printr-un tifon fin și va fi lăsat pentru încă 6 zile, la rece, în frigider, cu scopul de a se limpezi. Partea limpede se depozitează cu grijă într-un alt recipient, pentru îndepărtarea reziduurilor depuse pe fundul vasului.

La final, se depozitează în flacoane de sticlă sau de plastic, prevăzute cu dop picurător. Înainte de utilizare, se agită flaconul. Termenul de valabilitate a tincturii de nuc este de maximum 2 ani.

Mod de utilizare

După fiecare spălare pe cap, se va clăti părul cu un amestec obținut din 12 picături de tinctură din frunze (sau coji) de nuc și 1 litru de apă, masând, în același timp, pielea capului prin mișcări circulare, realizate cu vârful degetelor.

După aproximativ 10 clătiri cu un astfel de amestec, efectele pozitive nu vor intarsia să apară: firele de păr nu se vor mai pierde și își vor recăpăta sănătatea, fermitatea și vitalitatea.

Ce mai tratează tinctura de nuc

♣ Bolile pielii (dermatite, dermatoze, infecții stafilococice și streptococice, fungice) -“se administrează câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, diluate într-o cană de ceai de trei-frați-pătați

♣ Boli metabolice și endocrine (diabet zaharat, hipotiroidie) – se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, diluate într-o cană de ceai de teci de fasole

♣ Boli ale aparatului urogenital (cistite, pielite) – se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de gălbenele; tratamentul este valabil și în tratamentul bolilor aparatului digestiv, boli ale cavității bucale, afecțiuni ale anusului și rectului

♣ Boli din sferă ORL -“se iau câte 30 de picături, de ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de salvie, mușețel sau coada-șoricelului

♣ Obezitate – se ia câte jumătate de linguriță, înaintea meselor principale

Sursă: TopRemediiNaturiste.ro

Loading...